Voluntarul Zilei – 8 februarie – Artur Bețcu

Am 21 de ani sunt născut în Tighina și din 2015 locuiesc în Iași, unde sunt student la facultatea de Mecanică din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”. Timpul liber îl petrec muncind pentru Unire.

Sunt unionist convins încă din anii de liceu, iar alături de mișcarea unionistă, și anume prin fapte, sunt de vreo trei ani. Chiar îmi place. Cea mai tare acțiune unionistă mi s-a părut Marșul lui Ștefan cel Mare din 2015, atunci când am parcurs mai mult de 170 de kilometri pentru a ajunge la Iași și a spune cu voce tare că vrem Unirea. Nu scap din vedere nici programul „Cunoaște-ți Țara”, despre care cred că a fost cel mai tare program din care am putut face parte.

De ce cred eu că ar trebui să se întâmple Unirea? Păi din simplu fapt că așa e firesc să fie. Cred că cel mai mult pentru Unire mă implic online și desigur că nu lipsesc de la manifestațiile stradale. Unirea se va întâmpla atunci când vom fi în primul rând noi uniți și vom vota un parlament unionist la Chișinău și București. În toamnă avem această șansă, deci să nu o pierdem.

Persoana care m-a inspirat să mă implic pentru Unire? Cred că sunt mai multe. Eu fiind din regiunea separatistă Transnistria cred că am avut foarte mult noroc de niște profesori și colegi unioniști și așa am ajuns să mă „molipsesc” și eu de Unire.

Despre mine am spus tot ce am avut de spus doar că aș avea o mare rugăminte către toți unioniștii de pe platforma Unire2018.ro și nu numai către ei: hai să ne implicăm mai mult și să facem odată Unirea, căci asta e șansa noastră!

Oriunde vă aflați, și voi puteți deveni voluntari ai Unirii completând formularul online: http://www.unire2018.ro/voluntar

O reacție

  • commented 2018-02-22 21:27:27 +0200
    Sunt de acord, e sansa noatra si responsabilitatea de a NE REUNI)