Voluntarul Zilei – 6 februarie – Mariana Plămădeală

Sunt Mariana Plămădeală, am 29 ani și locuiesc acum în orășelul Willenhall, Black Country, regiunea unde a izbucnit Revoluția Industrială, în Marea Britanie. M-am născut în Ialoveni, orășelul care respiră românește.

Activez de trei ani în calitate de Inginer Producție, Sisteme Calitate și Auditor în uzina de spume poliuretanice din Wednesbury, Marea Britanie, filială a companiei Adient Seating, lider global în scaunele automobile. Fiecare a doua mașină din lumea are scaune produse de Adient. Job-ul meu presupune multă implicare la toate nivelele în uzină: de la echipa de management până la operatorii pe teren și interacționez și cu funcțiile centrale din Germania, Franța și SUA. Iar în calitate de Auditor, mai am posibilitatea să călătoresc în alte uzine din Europa: Slovacia, Polonia, România, Franța. Am absolvit licenta si Masteratul în Managementul Calității la Strasbourg, Franța.

Per general, sunt alături de mișcarea unionistă de când am plecat de acasă, din 2006. Iar de când am ajuns în Marea Britanie, din 2014, mă implic mai activ, pentru că îmi lipsea suflarea românească aici și am reconectat cu cei de acasă. Cât timp am fost studentă la Strasbourg, am fost implicată în mai multe asociații de studenți, dar mai ales în ADERS (Asociația Studenților Români de la Strasbourg).

După ce am participat la protestele REZIST în Birmingham alături de frații și surorile de peste Prut, am resimțit din nou inima bătându-mi mai puternic. Și, chiar dacă am fost una dintre puținii basarabeni care au susținut și sustin în continuare aceste proteste, pentru mine tot înseamnă că ne-am unit în diaspora.

Cea mai recentă acțiune unionistă a fost mică întâlnire organizată la Birmingham cu ocazia Micii Uniri, în 24 ianuarie 2018. Acțiunea care mi-a adus lacrimi în ochi și mi-a încălzit sulfetul cel mai mult a fost cea din 31 decembrie 2017, când Tricolorul de 100 de metri a trecut Prutul, dar mai ales când am văzut banner-ul „Nu avem nevoie de grăniceri și autorizații, ca să ne cuprindem frații!”

Vreau Unirea pentru că e firesc și normal să revenim Acasă. Și pentru că avem datoria să luptăm pentru Basarabia buneilor noștri. Vreau ca oamenii să înțeleagă că reîntregirea țării este cheia reafirmării națiunii românești. Vreau ca românii să facă România, din nou, Mare și Dodoloață.

Mă informez în fiecare zi despre acțiunile unioniștilor de acasă, pe ambele maluri ale Prutului, prin intermediul paginilor Facebook. Informez și împărtășesc informația în grupurile de români și moldoveni din diaspora. Mă implic prin donații când și cum pot pentru asociațiile unioniste de acasă. Pentru mine, a dona înseamnă a participa indirect la activitățile unioniste de acasă, pentru că dacă aș fi în Moldova, nu aș absenta de la niciuna. Mă simt mai împăcată sufletește când donez, pentru că pun umărul la Unire. Avem datoria sfântă de a insista la subiectul identității naționale și de a ne întoarce la Țara Mamă, mai ales că datorăm asta Buneilor noștri.

De asemenea, sunt Consilier Onorific pentru Marea Britanie și Irlanda pentru deputatul PMP Diaspora – Doru Petrișor Coliu. Lucrăm cu români de pretutindeni din diaspora, mai ales îi încurajăm pe basarabeni să se implice, pentru a identifica unde sunt problemele celor din diaspora și pentru a îi ajuta să le soluționeze. De asemenea, căutăm să transferăm bunele practici acasă. România mereu a susținut Moldova. Inima spune că Unirea se va realiza în Anul Centenarului, în timp ce rațiunea îmi spune că se va întâmpla în maximum cinci ani.

Ah, era să uit, port mereu tricolor la încheietura mâinii, și din această cauză suscit interes printre englezi și nu numai, iar de aici încep să le povestesc despre Unire. Un coleg englez mi-a spus : „Ador entuziasmul tău pentru țara ta, te urmăresc mereu pe Facebook!”

O întreagă generatie – cea a buneilor mei, care au cunoscut Basarabia înainte de 1945 - mă inspiră să lupt pentru Unire. Așa cum o descriu ei, noi nu am cunoscut-o. Oamenii erau liberi, simpli, fericiți, mândri de identitatea lor.

Mai este cineva care m-a inspirat, Tudor Ciorescu, verișorul bunelului, din satul Sociteni, care a făcut parte din Mișcarea Anti-sovietică, iar din această pricină a fost deportat în Siberia timp de 25 ani, iar înainte de deportare a împărțit caiete de-ale lui, în care a scris în limba română despre satul natal și oamenii din el în perioada dinainte de 1945. Acele caiete au fost apoi adunate într-o carte publicată în 2010 sub titlul „Revenire peste Ani”.

În timpul liber îmi place muzica și poezia. Dar de când am plecat de acasă, am lăsat sufletelul acolo. În timpul liceului, mergeam în mod regulat la Cenaclul de Poezie din Cadrul bibliotecii „Mihai Eminescu”. Când prind timp liber, ascult muzică clasică, mă arunc în lumea cărților, pun mâna pe telefon și sun să aud glasul celor dragi, merg să colind dealurile din Lake District și cele din împrejurimi, gătesc, și îmi pun gândurile pe foaie.

Am înțeles că dacă ai vise, trebuie să lupți pentru ele și să nu îți fie teamă. Tu poți fi cel mai bun prieten al tău, dar și cel mai mare inamic. Din cauza fricii.

Viata mea a devenit mai interesantă și plină de oportunități în momentul în care mi-am dat seama că, dacă las frica să îmi dicteze acțiunile sau aștept ca alții să îmi aducă fericirea, nu voi ajunge nicăieri.

De aceea încurajez pe toți cei care așteaptă schimbări să înceapă schimbarea de la ei, să își caute mentori, să citească și să se informeze mereu pentru a-și hrăni sufletul.

Oriunde vă aflați, și voi puteți deveni voluntari ai Unirii completând formularul online: http://www.unire2018.ro/voluntar

O reacție

  • commented 2018-02-06 03:55:27 +0200
    Felicitari din toata inima!