Voluntarul Zilei – 5 februarie – Silvia Bordeianu

Am 21 de ani, m-am născut în Bacău, iar din 2015 locuiesc în București. Pe lângă faptul că sunt studentă la Istorie în cadrul Universității din București, iubesc muzica și am ajuns la nivelul în care să profesez în domeniul muzical.

Mă implic activ alături de mișcarea unionistă începând de anul trecut (2017) de la Conferința „Basarabia 1918-2018. Provocări la adresa României privind Unirea”, de pe 17 noiembrie 2017, organizată de domnul profesor Marius Diaconescu. Anterior l-am cunocut pe liderul unionist Vlad Bilețchi.

Experiența marșului de la 2 Decembrie 2017 din Chișinău m-a făcut să înțeleg cât de importantă este Unirea și de ce au nevoie oamenii de ea. Nici nu ar mai trebui să mă întrebați de ce trebuie să se facă Unirea. Gemenii când stau prea mult timp departe unul de celălalt... Plâng. Suferă... și cred că prin asta am zis tot.

Încerc pe cât posibil să fac cunoscute acțiunile unioniste și să fac lumea să își dea seama cât de importantă este Unirea. Sper doar să nu depindă de ambele „capete ale conducerii”... Se pare că au impresia că puterile pe care le dețin pot schimba orice.... Dar cred că 20 de milioane balansează mai mult contra miilor din conducere. Sper din suflet ca "roșiile dinozificate" să putrezească, iar lăstarele lor să nu fie contaminate.

Oriunde vă aflați, și voi puteți deveni voluntari ai Unirii completând formularul online: http://www.unire2018.ro/voluntar

O reacție

Verifică-ți emailul și activează-ți contul.
  • commented 2018-02-05 17:12:44 +0200
    Ma bucur ca voluntarul zilei este nascut in Bacau dar dincolo de patriotismul local credinta ca Unirea se va intampla devine tot mai puternica vazand implicarea atator tineri destoinici.