Voluntarul Zilei – 26 ianuarie – Mihaela Hachi

Mihaela are 17 ani, s-a născut la Chișinău, iar în prezent locuiește la Iași, unde este elevă în clasa a X-a la liceul teoretic ,,Vasile Alecsandri” din centrul orașului de pe 7 coline moldave. Am cunoscut-o ca persoană ambițioasă, care luptă din răsputeri pentru idealurile și visurile ei, și mi-a destăinuit că este solistă în trupa școlii, face dansuri populare și citește mult.

S-a alăturat mișcării unioniste de aproximativ doi ani și spune că tatăl ei a inspirat-o cel mai mult să militeze pentru Unire. În România face în mod constant voluntariat pentru asociația Acțiunea 2012, respectiv pentru ODIP atunci când se află în Republica Moldova. Am întâlnit-o prima oară pe Mihaela la Marșul Unirii de la Chișinău, pe 2 decembrie 2017, însă adolescenta a participat deja la multe alte acțiuni unioniste de-o parte și de alta a Prutului, dintre care cel mai mult i-au plăcut Hora Quest, Caravana Unirii, marșurile comemorative și programul Cunoaște-ți Țara.

Își dorește Unirea celor două state românești „din foarte multe motive, printre care faptul că avem o istorie comună, același sânge geto-dac, aceeași religie, tradiții, tricolor, valori, principii. În plus, frații trebuie să lucuiască împreună, granița este total inutilă. Trebuie să facem Unirea și pentru a scăpa de influențele estice, pentru a recăpăta ceea ce ne-au lăsat strămoșii, o Românie Mare, și nu în ultimul rând pentru faptul că Republica Moldova nu are nicio șansă să iasă din mlaștina în care se scufundă, plină de corupție, rusificare și influențe nefaste. Moldova de răsărit nu are șanse la NATO și UE fără a fi parte a României”.

Oriunde vă aflați, și voi puteți deveni voluntari ai Unirii completând formularul disponibil online pe http://www.unire2018.ro/voluntar. Fiecare voluntar care îndeplineşte sarcinile zilei şi se implică activ pentru Unire va câştiga o serie de beneficii, pe baza punctelor acumulate.