Voluntarul Zilei – 21 ianuarie – Daniel Marcu

Constănțean din naștere, crescut apoi în Severin și în prezent stabilit în București odată cu studenția, Daniel Marcu (21 ani) este coordonator de voluntari în cadrul mișcării unioniste. Așa cum puteți ghici din fotografie, este pasionat de chitara acustică, la care se pricepe tot mai bine. A încheiat cu succes doi ani de automatică în cadrul Politehnicii, înainte de a-și întrerupe studiile preț de un an pentru a dedica mai mult timp proiectelor personale, dar și Unirii.

Este unionist din 2014, când a intrat în contact cu simpatizanții mișcării printr-o conjunctură norocoasă, grație mamei lui, profesoară de limba engleză în Drobeta Turnu Severin. A participat încă din acel an la tabăra unionistă din stațiunea Venus, pe litoral, prilej cu care s-a împrietenit cu alți tineri și adolescenți care susțin reîntregirea națională prin unirea României cu Republica Moldova. Întors acasă în Mehedinți, își amintește cu plăcere de ziua în care a întins alături de prieteni un drapel tricolor în lungime de 50 de metri pe strada Crișan din Severin. Cu altă ocazie, într-o noapte a decorat de unul singur cu graffiti o bună parte dintre locurile vizibile din Severin cu mesajul „Basarabia e România”.

A vizitat Statele Unite ale Americii timp de trei luni prin programul Work & Travel și, pe lângă implicarea unionistă, este voluntar al Crucii Roșii, urmând să înceapă pregătirea practică pentru intervenții în caz de dezastre. În timpul liber, Daniel Marcu practică artele marțiale la clubul sportiv Wu Tao Kung Fu, citește cărți, ascultă muzica rock clasică a formației Pink Floyd și visează ca într-o zi să regizeze un film.

Unirii îi dedică din timpul și entuziasmul său tineresc pentru a convinge alți voluntari să se alăture cauzei unioniste. Va fi prezent la Iași pe 24 ianuarie, când jucăm hora unirii în fața Palatului Culturii, iar pe 25 martie va participa la Marșul Unirii din centrul Chișinăului. Promite că va striga în stradă „Unire!” cât îl țin puterile și că va ține bannerul cel mare în prima linie a manifestației pașnice care va aniversa 100 de ani de când Sfatul Țării vota Unirea cu România.

La oamenii mișcării unioniste, lui Daniel îi place faptul că simpatizanții provin din domenii foarte variate, dar toți se înțeleg bine prin prisma viziunii comune asupra necesității de a uni cele două state românești. Îl admiră pe George Simion pentru că reușește în continuare să țină mișcarea neimplicată politic timp de peste un deceniu.

Oriunde vă aflați, și voi puteți deveni voluntari ai Unirii completând formularul disponibil online pe http://www.unire2018.ro/voluntar

O reacție