Voluntarul Zilei – 20 ianuarie – Andrei Leverin

La numai 15 ani, Andrei Leverin este unul dintre cei mai tineri voluntari pe care i-am cunoscut la sediul din Chișinău al organizației Tinerii Moldovei, pe strada Pușkin nr. 5B. Venise special în acea duminică pentru Marșul Unirii din 2 decembrie 2017, alături de prietenii săi din mișcarea unionistă. Este născut în satul Boroșenii Noi, la acea dată în componența județului Bălți, dar locuiește în prezent în Peresecina, raionul Orhei, la circa 30 km nord de Chișinău. Urmează cursurile Liceului Teoretic „Alexandru Donici” ce poartă numele ilustrului autor de fabule în versuri pe care le citesc în abecedar copiii din România și Republica Moldova deopotrivă.

Pasionat de desen, filme istorice și lecturi, Andrei a devenit voluntar activ al mișcării unioniste din Republica Moldova începând din noiembrie anul trecut. Mărturisește că a fost inspirat de mai multe persoane pentru a se implica pentru Unire, printre care Vlad Bilețchi de care a auzit prin intermediul Facebook, George Simion prin cartea sa „Blocați în labirint”, Sergiu Croitor prin proiectul „Cunoaște-ți Țara”, dar și de Traian Băsescu prin vizitele frecvente peste Prut ale fostului președinte al României.

De ce crede Andrei Leverin în Unire? „Pentru că noi am fost deja odată un singur stat și acel stat se numea România Mare, unde se vorbea limba română și nu existau granițe între frați”. Este conștient că șansa cea mai bună pentru reîntregirea națională este Anul Centenar 2018, dar crede că Unirea la care visează el și generația sa de tineri moldoveni se va face doar atunci când va exista o majoritate unionistă în Parlamentul și Guvernul de la Chișinău sau atunci când poporul își va trezi conștiința națională.

Oriunde vă aflați, și voi puteți deveni voluntari ai Unirii completând formularul disponibil online pe http://www.unire2018.ro/voluntar

6 Reacții

Verifică-ți emailul și activează-ți contul.
  • commented 2018-02-22 16:50:33 +0200
    De ar fi toti adolescentii fel de entuziasmati…
  • commented 2018-01-23 21:00:01 +0200
    Cu așa unioniști Unirea e mai aproap!
  • commented 2018-01-21 20:56:08 +0200
    Succese fraţioare ! adevărat luptător
  • commented 2018-01-20 12:40:22 +0200
    Bine, Andrei! Unul dintre cei mai simpatici voluntari de la TM.
  • commented 2018-01-20 09:59:12 +0200
    Continuăm lupta pentru reîntregirea idealului național, Unirea face Puterea
  • commented 2018-01-20 09:28:28 +0200
    Bravo Andrei, tine-o tot asa in continuare..:d
    Bafta..