Voluntarul Zilei – 20 februarie – Ionel Popa

Numele meu este Popa Ionel, m-am născut în localitatea Dodești, județul Vaslui la data de 27 martie 1968. Locuiesc în Municipiul Vaslui. Am foarte puțin timp liber. Sunt pasionat de lectură, uneori compun poezii cu tematică patriotică și socială. Îmi place istoria. Merg la concursuri sportive în calitate mai mult de suporter.

Sunt absolvent al facultății de silvicultură din Brașov. Am absolvit și masterat în administrarea afacerilor la Iași. Am lucrat în silvicultură aproape 12 ani. Din 2005 lucrez ca antreprenor, având o firmă de consultanță în afaceri. Activitatea principală este cea de a acorda sprijin în accesarea fondurilor nerambursabile. Totodată, execut lucrări de proiectare în silvicultură.

M-am alăturat mișcării unioniste în anul 2013 ca suporter. Din decembrie 2017 am început mai activ, ca voluntar. Am participat la acțiunea de la Fălciu de la sfârșitul anului 2017 care mi-a plăcut foarte mult. A fost o adevărată baie în spirit românesc alături de artiști patrioți și tineri înflăcărați de idealul Unirii.

Populațiile din cele două state sunt legate de aceeași limbă, istoria comună, aceleași tradiții. Împreună putem deveni o voce puternică la nivel european și regional. Pe de altă parte, populația românească din stânga Prutului nu va fi capabilă să-și păstreze identitatea națională astfel că va fi rusificată așa cum s-a întâmplat în perioada comunistă. Există chiar un risc ca cele două populații să fie ațâțate una împotriva celeilalte. Integrarea în UE ar conferi alte șanse la o viață mai bună pentru toți moldovenii. Integrarea prin unirea cu România este cea mai simplă mai ales că România deține deja o experiență în acest sens.

Mă implic prin atragerea de noi suporteri și voluntari care să sprijine eforturile de lămurire a populațiilor de pe cele două maluri de Prut. Totodată contribui la promovarea ideilor unioniste în spațiul virtual și nu numai. Mi-am propus să particip în limita timpului disponibil, la acțiunile unioniste.

Unirea se va întâmpla când populațiile din cele două regiuni vor transmite un mesaj ferm către politicienii vremurilor dar și către comunitatea internațională. Unirea odată făcută, trebuie acceptată de comunitatea internațională. Cred că acest proces nu va mai dura mult.

Înaintașii noștri unioniști, apoi Grigore Vieru, Ion și Aldea Teodorovici dar și tineretul unionist cu care am mai intrat în contact fără a putea nominaliza pe cineva anume.

Bunicul meu îmi vorbea des despre Cahul acolo unde mergea des la târg fiind un oraș relativ apropiat. Apoi a făcut armata la Chișinău și războiul atât în Est, până la Stalingrad, cât și în Vest. A prins războiul de la început până la sfârșit... Și-ar fi dorit mult să vadă moldovenii uniți în același stat.

Oriunde te afli, și tu poți deveni voluntar a Unirii completând formularul online: http://www.unire2018.ro/voluntar