Primarii din R.Moldova așteptați în România

Stimați primari și consilieri locali care ați semnat Declarațiile de Unire cu Țara, 

Primăria Municipiului Buzău, prin domnul primar Constantin Toma, un patriot al acestui neam, are onoarea să vă invite să vizitați municipiul Buzăul în perioada 16-18 martie 2018:

vom organiza o serie de  manifestări legate de sărbătorirea evenimentului din 27 martie 1918, Centenarul Unirii Basarabiei cu România.  Pentru noi, marele act istoric de acum 100 de ani are o semnificaţie deosebit de importantă şi datorită faptului că prim-ministru al Unirii a fost marele om politic buzoian Alexandru Marghiloman.

După vizitele de la sfârșitul săptămânii trecute, la Iași și Bistrița-Năsăud, mai multe autorități locale din România și-au manifestat intenția de a vă invita pentru cooperări și doresc să semneze, la rândul lor, Declarații de Unire și să se alăture Ligii Aleșilor Locali Unioniști. Rugămintea este aceiași ca la sfârșitul săptămânii trecute, să vină maxim doi reprezentanți din partea unei primării/consiliu raional (primar + consilier local, preferabil care nu a mai fost în România). Toate costurile sunt acoperite de către organizatori.

 

Program:

VINERI

17:00 Plecare din Chișinău cu două autocare

22:00 Întâmpinare la Buzău. masă de seară

SÂMBĂTĂ

08:00-09:00 Mic dejun

10:30 Masă rotundă ISTORIA ȘI ACTUALITATEA UNIRII BASARABIEI CU ȚARA. Constituirea în Buzău a Ligii Aleșilor Locali Unioniști.

13:00 Prânz

Vizitarea unor obiective economice și sociale din Buzău și participarea la emisiuni TV.

17:00 Spectacolul Din Suflet Românesc, cu perticiparea unor artişti renumiți din Republica Moldova și România: Laura LavricBenone Sinulescu, Grigore Leșe, Ion Paladi, Ansamblu Ștefan Voda, Sava Negrean Brudașcu, Traian și Valeria Ilea, Nemuritorii, Ansamblul de dansuri Transilvania, și Nicolae Botgros cu Orchestra „Lăutarii” din Chișinău

prezentare.png

22:00 Masă de seară și petrecere românească.

DUMINICĂ

08:00- 09:00 Mic dejun

09:00 Plecarea din Buzău spre Prahova și București pentru întâlniri cu autorități de la vârful statului român.

23:00 Autocarele ajung înapoi la Chișinău.

 

Înscrierea se face exclusiv prin completarea formularului de mai jos:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScfIvUldRzc3L8tl4HgBUmbTbj5mrfLGApwpyzXIg6Sn-WxYw/viewform

CÂND
March 16, 2018 at 5pm - March 18, 2018
UNDE
Primăria Buzău
CONTACT
Sergiu Croitor · · 0037368409970
36 răspunsuri

Who's RSVPing

Salut, participi la eveniment?

26 Reacții

Verifică-ți emailul și activează-ți contul.